Luni, 18 iulie, încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Sesiunea de
„Când muzica întâlnește splendoarea naturii și inimi îndrăgostite de frumos… aproape de cer. Așa a
Petre Daea, ministrul Agriculturii, și-a început ziua de sâmbătă la 5 dimineața, pe teren, în
O fetiță de aproximativ zece ani din Vaideeni și-a pierdut viața, duminică, în urma unui
Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate, duminică, într-un accident rutier.
În lunile iulie și august, elevii școlilor din localitățile Iacobeni, Netuș, Noiștat, Brădeni și Târnava
Vara e anotimpul concediilor. E perioada în care, după câteva luni bune de job aproape
Pline de emoție și ca acum 50 de ani, 12 cupluri de aur își vor
Un copil de zece ani a fost lovit de mașină, sâmbătă, în Rășinari. „Din primele
Aur pentru studenții Academiei Forțelor Terestre Sibiu, cei mai buni în inovare și educație creativă
Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, prin studenții săi, ocupă prima treaptă a podiumului
Piața Mică din Sibiu se va transforma, timp de trei zile, într-un mic târg creativ,
Cântecul, jocul și voia bună vor fi ingredientele zilei de duminică, 17 iulie, în mai
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA“ din Sibiu îi așteaptă pe Păcală și Tândală, care, aidoma
”Classics for Pleasure” revine cu ediția a 12-a, la sfârșitul lunii iulie, în Piața Mare.
Sibiul va găzdui, în perioada 17-23 iulie, la Hotel Ramada, cea de-a 14-a ediție a
Pe un aeroport din România, pasagerii nu mai scot la control, din bagaj, lichidele și
Un copilaș din Sibiu are nevoie de noi. Victor este un băiețel de doar un
Gurănii au fost prezenți, vineri, la „ASTRA Multicultural”, un proiect aflat la cea de-a șaptea
Terapia Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost donată cu un
Procesul de vaccinare anti-COVID continuă, astfel că în ultimele 24 de ore la nivelul județului
Consiliul Județean Sibiu va semna Acordul de parteneriat cu Departamentul „Ille et Vilaine” pentru următorii
Desfășurarea Raliului Sibiului, competiție sportivă consacrată ,determină în perioada 15 -16 iulie închiderea mai multor
Consiliul Județean Sibiu, prin Compartimentul UCA, a finalizat prima achiziție centralizată din țară
Consiliul Județean Sibiu, prin Unitatea de Achiziții Publice Centralizate (UCA) din cadrul Serviciului Achiziții, înființată
Raliul Sibiului a devenit o tradiție în motorsportul sibian, iar amploarea evenimentului atrage an de
Polițiștii sibieni continuă să fie la datorie pentru ca cetățenii să petreacă un sfârșit de
Copiii, precum și părinții acestora din satul Netuș, comuna Iacobeni, au luat parte la activitățile
A venit rândul elevilor din tabere să primesacă vizita polițiștilor, în această săptămână. Aceștia au
Parteneriatul dintre Primăria Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu continuă. Serviciul Public pentru Administrarea Parcurilor
Tuberozele vor fi, din nou, în centrul atenției, în Hoghilag, în primul weekend al lunii
„Sărbătoarea Deltei” continuă la Sibiu. Ateliere de pescuit și de bucătărie tradițională ucraineană vor avea
… ei bine, vii, te plimbi pe străzile orașului și susții un concert la Filarmonică
Astăzi, circulația rutieră este închisă temporar pe DN 7C – Transfăgărășan, pe sectorul cuprins între
Piesele din Cocoșatul de la Notre Dame, Frumoasa și Bestia, Pantera Roz, Cartea Junglei și
Francezii din toată lumea sunt, astăzi, în sărbătoare. 14 iulie marchează Ziua Națională a Franței.
În prima etapă a Superligii 1, A.F.C.Hermannstadt joacă pe teren propriu împotriva celor de la
„Anii Drumeției” le mai oferă duminică, 17 iulie, o șansă sibienilor de a ajunge la
A fost bătaie mare pe locurile de admitere la liceu, în județul Sibiu. Colegiul Național
Un băiețel de opt ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs, joi,
În cadrul ”Anului european al orașelor ecologice”, Muzeul de Istorie Naturală invită publicul sibian la
Rășinărenii sunt chemați sâmbătă să vadă fanfara. Coasta Bocii îi aduce pe cei din Petrești,
Primăria Sibiu face din nou acțiuni de dezinsecție. Acestea sunt programate între 18-21 iulie. Potrivit
O tânără de 18 ani din Sibiu a fost reținută, fiind cercetată penal pentru săvârșirea
Necuvântătoarele din parc sunt în pericol și le așteaptă pe Ema și Vera să le
Locuitorii Mediașului au ocazia să își spună părerea despre măsurile ce vor fi luate în
Primăria orașului Avrig este alături de cetățenii ei și prin activități dedicate unei vieți sănătoase
Lucrările de reparații la DJ 105J Porumbacu de Jos-Porumbacu de Sus au ajuns la final.
Romii din Târnava vor fi, din nou, în sărbătoare. Vineri, 22 iulie, de la ora
Programul „Anii Drumeției” face din nou excursii, de data aceasta, în acest weekend, prin rezervația
Sâmbătă, cei mai mici locuitori ai comunei Rășinari sunt așteptați să intre în magia poveștilor,
În ședința de Guvern de miercuri, 13 iulie, au fost prezentate proiectele celor două Legi
Salvatorii montani sunt alături de turiști nu doar în momentele dificile, ci și pentru a
Baia Populară Sibiu se închide pentru aproape o săptămână și jumătate, pentru lucrări de verificare
















































