Un băiețel de opt ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs, joi, în Poplaca.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că o femeie în vârstă de 71 de ani, localnică, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit echipaje ale SAJ și ISU Sibiu, care au evaluat persoanele implicate și au acordat îngrijiri medicale.
Minorul, un băiat de circa opt ani, a fost transportat de echipajul SMURD la CPU Luther conștient și cu un traumatism cranio-facial.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cauzei care a dus la producerea acestui accident.
