Zelenski, discurs emoționant în Parlamentul European: „Acum este o luptă pentru supraviețuire!”

 54 total views,  4 views today

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a susținut astăzi un discurs emoționant în Parlamentul European. Șeful statului a amintit, printre altele, despre lupta pentru supraviețuire și despre faptul că „UE va fi mult mai puternică cu Ucraina alături”.

„Nici nu știu cum să mă adresez mai bine tuturor. Nu pot spune „Bună ziua”, nu pot spune „Bună seara” și nici nu pot sa fiu mai precis pentru că această zi nu este deloc bună pentru majoritatea dintre noi. Cetățenii Ucrainei se apară în aceste zile, plătind cu viața această apărarea a libertății. Simt atmosfera din sală, știu că ne-am unit în Europa, dar nu știam ca acesta va fi prețul pe care trebuie să îl platească toți ucrainenii pentru a avea un stat. Eu nu citesc acum de pe foaie un discurs. Acum suntem în fața realității. Oamenii sunt omorâți și trebuie să ne confruntăm cu această realitate. Astăzi dăm ce avem cel mai bun, ucrainenii sunt incredibili. Foarte des nouă ne place să spunem că o să depășim tot ceea ce este dificil. Sunt convins că vom învinge și avem un proverb în care vorbim de alegerea ucraineană și alegerea noastră a ramas în picioare. Alegerea europeană a Ucrainei trebuie să rămână în picioare. În această dimineață, Harkovul a fost lovit puternic. Noi suntem puternici, suntem ucraineni și nu vom fi înfrânți. Acum este o luptă pentru supraviețuire. Eu cred că astăzi arătăm întregii lumi cine suntem”, a spus Volodimir Zelenski.
Președintele Ucrainei a mai precizat că „UE va fi mult mai puternică cu Ucraina alături”.
„Am arătat că suntem ca voi. Vă rog, demonstrați-ne și voi că sunteți ca noi și că nu ne veți abandona. Și atunci viața va învinge asupra morții și lumina asupra întunericului. Glorie Ucrainei!”, a conchis șeful statului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.