36 total views, 4 views today
Un urs și-a făcut apariția pe DN7C, pe raza localității Cârțișoara. Sătenii au primit mesaje RO-Alert privind prezența animalului, iar la fața locului au intervenit un echipaj SMURD și jandarmii sibieni.
„În urmă cu puțin timp s-a transmis un mesaj de avertizare RO-Alert pe teritoriul localității Cârțișoara, în scopul informării și avertizării cetățenilor privind prezența unui urs pe DN7C, Transfăgărășan, km 126. La fața locului ISU Sibiu a mobilizat de urgență un echipaj SMURD în vederea acordării asistenței medicale la nevoie”, a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Localnicii din Cârțișoara au primit următorul mesaj: „Atenție! A fost semnalată prezența unui urs pe DN7C, km 126 pe raza UAT Cârțișoara. Evitați zona, nu hrăniți animalul. În caz de pericol apelați 112”.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de jandarmerie. Animalul nu a fost încă depistat, iar jandarmii monitorizează zona.
„Le recomandăm cetățenilor să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni, iar în cazul apariţiei unei situaţii în care poate fi pusă în pericol siguranța lor să solicite sprijinul prin SNUAU 112”, spune Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al IJJ Sibiu.


