41 total views, 4 views today
Știți cum sună jazz-ul între Orient și Occident? Ei bine, dacă sunteți curioși, să știți că artistul de renume internațional Alex Simu, stabilit în Olanda, va desluși aceste taine în cadrul recitalului extraordinar pe care îl va susține marți, 6 iulie, începând cu ora 19, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, în aer liber. Artistul este unul dintre cei mai apreciați muzicieni de jazz ai momentului, fiind clarinetist, safoxonist, compozitor și producător de muzică de film de renume mondial, și va fi însoțit în cadrul concertului de Anna Zavorina – contrabas și Aleksandar Škorić – percuție, artiști invitați din Rusia, respectiv Serbia.
Conform organizatorilor, trio-ul va aborda un program world – jazz aflat la confluența dintre Orient și Occident „prin care sunetul va pune în lumină nuanțe ale libertății de a fi completate în urma perioadei de izolare”.
Cu cine a mai împărțit Alex Simu scenele lumii
Născut în România, la vârsta de 22 de ani, Alex Simu s-a mutat în Olanda, unde și-a obținut diploma de licență la Conservatorul Prince Claus din Gronigen și diploma de master la Conservatorul din Amsterdam. A fost beneficiarul unei burse de studiu la Manhattan School of Music din New York și a obținut primul loc la Concursul de jazz al Utrecht Holland Casino și Premiul I în 2008 la Dutch Jazz Competition cu finala la North Sea Jazz (Rotterdam).
În 2009 a devenit membru al European Jazz Orchestra pentru proiectul Swinging Europe, condus de Peter Herbolzheimer. După finalizarea studiilor, Alex Simu a fondat cvartetul Arifa. Albumul lor de debut, Beyond Babylon, a apărut în 2010, urmat de Anatolian Alchemy, în 2012. Ambele albume au fost votate ca fiind cele mai bune discuri de world music ale anului în Olanda și au obținut recenzii de cinci stele în publicații de profil.
În 2017, cvintetul lui Alex Simu a lansat albumul Echoes of Bucharest, printr-un eveniment la Bimhuis întâmpinat cu cronici elogioase în presa națională.
Din 2010, Alex Simu produce și muzică de film. În 2016, a obținut prestigiosul premiu Golden Calf acordat de Academia Olandeză de Film pentru coloana sonoră a filmului Beyond Sleep. Simu este profesor de clarinet la secțiile de jazz și world music ale Conservatorului Codarts din Rotterdam. Este activ în studiul instrumentelor muzicale și a dezvoltat un clarinet tenor unic în lume, readucând de asemenea în uzul curent instrumente precum clarinetul alto, clarinette d’amour și clarinette d’amour bas.
Activ pe scenele muzicii de jazz și world music încă din 1999, a participat la turnee în 32 de țări pe cinci continente, împărțind scena cu importante personalități muzicale precum: Alvin Queen, Brian Lynch, Sjahin During, Benny Golson, Naseer Shamma, Ghalia Benali, Candy Dulfer, Peter Herbolzheimer, Jorge Reyes, Arto Tuncboyaciyan sau Fra Fra Sound.
Evenimentul de la Sibiu face parte din proiectul „Anotimpuri VI”, reprezentând „VARA” și fiind inițiat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Accesul la evenimentul ce este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu va fi posibil doar prin respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare.


