44 total views, 8 views today
Cea de-a noua ediție a turneului SoNoRo Conac se va desfășura în perioada iulie-septembrie 2021, când vor avea loc 15 concerte în clădiri cu un istoric remarcabil. Prin existența acestui proiect, SoNoRo și-a propus să revitalizeze opere arhitecturale importante din România, dar și să aducă muzica de cameră în zone de o mare însemnătate culturală. În cadrul turneului SoNoRo Conac va avea loc un concert la Muzeul ASTRA din Sibiu, marți, 6 iulie, de la ora 19. Accesul este liber, în baza unei rezervări la adresa de mail rezervari@sonoro.ro și a biletului de acces în Muzeul ASTRA.
Programul concertului cuprinde lucrări de George Enescu, Stan Golestan, Piotr Ilici Ceaikovski, Gaspar Cassadó și Ernst von Dohnányi, în interpretarea muzicienilor Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă), Kyril Zlotnikov (violoncel) și Cristiana Mihart (pian).
Concertul va fi urmat de un cocktail oferit de Cramele Jidvei și Illy.
Intitulată „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, ediția de anul acesta invită publicul să descopere locuri fascinante din țara noastră, cum sunt sate tradiționale care găzduiesc mici palate, vechi case tradiționale românești care impresionează prin onestitate sau clădiri impunătoare din centrul marilor orașe.
„Marea muzică universală, frumusețea naturii și a arhitecturii tradiționale, alături de rafinamentul conacelor și palatelor de altădată au la fiecare ediție SoNoRo Conac un efect surprinzător. Invităm publicul să ne însoțească și anul acesta pentru a descoperi împreună câteva dintre cele mai frumoase locuri din țara noastră, dar și partituri mai puțin cunoscute, alese special pentru a întregi farmecul peisajului în care sunt interpretate”, declară Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac.
