Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a început desfășurarea exercițiului de antrenare a forțelor care se desfășoară la centrul comercial din municipiul Sibiu, strada Lector, La acest exercițiu participă un număr de peste 65 de pompieri militari din cadrul ISU Sibiu, în sprijinul cărora sunt și membri ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic.
La fața locului sunt mobilizate următoarele forțe: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu autoscară de salvare la înălțime, o autospecială de cercetare chimică, biologică, radiologica și nucleară, trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de transport personal și victime multiple, două containere multirisc și un cuplu chinotehnic
De asemenea, la fața locului sunt mobilizate: două echipaje SAJ, un echipaj de intervenție din cadrul IPJ, un echipaj de intervenție din cadrul IJJ, un echipaj de intervenție din cadrul Poliției Locale, cinci persoane din cadrul Crucii Roșii Sibiu și un echipaj din cadrul Centrului Chinologic Sibiu
Potrivit ISU Sibiu, scenariul care stă la baza exercițiului este producerea unui cutremur cu magnitudine de 8 grade pe scara Richter, la adâncimea de 100 km în zona seismică Vrancea, unda seismică afectând și municipiul Sibiu.








