O echipă de căutare-salvare urbană formată din pompieri din cadrul ISU B-IF, USISU și IGSU a pornit ieri către Milano pentru a participa la un amplu exercițiu de pregătire. În drumul lor, pompierii au oprit la un accident rutier în apropiere de Sibiu.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență România a relatat situația pe pagina oficială de Facebook:
„Aproape de Sibiu, salvatorii au avut de gestionat o situație reală: un accident rutier.
– Suntem pompieri, am venit să vă ajutăm!
– Vă rog, soția se simte mai rău, scoateți-o pe ea prima!
– Stați liniștit, ne vom ocupa de amândoi.
– Să vă dea Dumnezeu sănătate. Ați apărut parcă din pământ! Mă pregăteam să apelez 112.
– Suntem în trecere și am văzut ce ați pățit”.
Până la sosirea echipajelor de ambulanță, cei doi au primit îngrijiri medicale, iar pompierii s-au asigurat că sunt în afara oricărui pericol.
Exercițiul din Italia se va desfășura în perioada 8-11 iulie, iar alături de pompieri participă personal medical din cadrul UPU SMURD Floreasca, specialiști din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și reprezentanți ai Asociației Clubului Câinilor Utilitari.
FOTO IGSU






