Astăzi și mâine, sibienii și nu numai sunt așteptați la Gura Râului, la joc și voie bună, la renumitul festival ”Bujorul de Munte”, care își sărbătorește în acest an majoratul.
Cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului va avea loc astăzi și mâine, la Gura Râului și aduce invitați de marcă ai folclorului românesc, precum și multe alte surprize, după cum promit autoritățile locale. Unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară și totodată prezentatorul acestui festival, Traian Stoiță, locuitor al comunei Gura Râului, îi invită pe sibieni să de bucure de ceea ce este specific poporului român, de muzica și dansurile populare, păstrate cu sfințenie din moși strămoși.
”Încep două zile de foc pentru noi, artiștii, însă două zile cu totul și cu totul excepționale. Vă aștept acasă la mine, în colțul meu de Rai, la Gura Râului. Festivalul ”Bujorul de Munte”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, va aduce vreme de două zile, astăzi și mâine, în casele dumneavoastră artiști de seamă care poposesc la Gura Râului pentru a continua ceea ce autoritățile de acolo reușesc să facă de ani de zile alături de marele om de cultură, Silvia Macrea. Așadar, în această seară la ora 18, dar și mâine de la ora 13 vă așteptăm în aval de baraj, la Gura Râului, la festivalul Bujorul de Munte”, a transmis cunoscutul cântăreț și fiu al comunei.
Două zile de joc și voie bună
Sărbătoarea va începe astăzi, la scena Festivalului, în aval de baraj. Aici, de la ora 18, va fi tradiționala „Cina ca la stână”, în cadrul căreia va fi un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte” din Gura Râului, Grupul Vocal „Floare de Bujor”, coordonat de prof. Dumitru Cîmpean, de elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu”, prof. coord. Mariana Anghel, Grupul Folcloric „Doruri sibiene”, coordonat de prof. Izabela Tomița, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu, Ansamblul Folcloric „Veteranuu Junii Sibiului”, Anastasia Popescu, Mihaela și Andreea Câmpean, Ioana Brad, Ileana Conțiu, Maria Lepindea, Camelia Cosma Stoiță, Traian Stoiță, Alexandru Urs, Geanina Gavrilă, Robert Pumnea, Adriana Anghel, Ovidiu Homorodean și Mariana Anghel.
În prima seară a Festivalului, Gura Râului va avea și un invitat special: pe Nicolae Furdui Iancu, care, alături de Formația „Crai Nou”, va susține un recital de excepție.
Așa cum este tradiția, prima zi a evenimentului se va încheia în jurul orei 22, cu un foc de tabără.
Și mâine Sărbătoarea „Bujorului” va continua, de la ora 11.45, când va avea loc primirea oficială a invitaților, în fața Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La ora 12, va începe Jocul Junilor din Gura Râului, iar de la ora 13 se va da, din nou startul spectacolelor, în aval de baraj. Vor face spectacol membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Junii Sibiului” și soliștii Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Andeea Vulcu, Sebastian Stan, Sînziana Ștefan, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Aurora și Săndel Mihai, Vasile Conea și Ilie Medrea. De asemenea, va fi și o petrecere bănățeană, cu Ramona Viță și formația condusă de Petrică Vița.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Gura Râului, alături de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu și este realizată în parteneriat cu Asociația de Înfrumusețare a Comunei Gura Râului, Regia Autonomă Ocolul Silvic Gura Râului și Asociața Pensiunilor Turistice Gura Râului.

