Elevii din Șura Mică au aflat totul despre droguri

Elevii din Șura Mică au aflat care sunt efectele distructive ale drogurilor, alături de polițiștii Biroului Siuranță Școlară.

Polițiștii specializați în prevenirea criminalității și siguranța școlară desfășoară activități de prevenire, mai ales în școli, în care un mare accent pun pe consumul de produse psihoactive.

Joi, 30 iunie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au continuat seria activităților de informare și prevenire, alături de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, la Școala Gimnazială din Șura Mică, unde elevii au fost informați despre efectele negative pe care le are consumul de droguri, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere al problemelor de sănătate pe care le cauzează.
”Sub influența drogurilor nu îți poți aminti cu exactitate ce ai făcut, poți produce accidente; toate drogurile modifică starea și funcționalitatea creierului, alterând funcțiile normale ale structurii cerebrale; drogurile afectează voința și autocontrolul; drogurile te îndepărtează de familie, de școală, de colegi. Vă dăm astăzi întâlnire la punctul de informare din cadrul FITS, situat la intrarea în Parcul Astra, pentru a discuta despre consumul de droguri”, au transmis reprezentanții Poliției.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.