Astăzi este zi de sărbătoare pentru credincioșii ortodocși, fiind prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Tot astăzi, sașii sărbătoresc Kronenfestul sau sărbătoarea cununii.
În 29 iunie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În această zi credincioșii, mai ales cei din mediul rural, merg la biserică cu mere, colivă, colaci pentru a fi sfințite, după care le împart în memoria celor decedați. De asemenea, astăzi este miezul verii, Sânpetru de vară, sau cum i se mai spune acestei sărbători, ea indicând perioada secerișului.
Ce este Kronenfest?
Dar nu doar pentru ortodocși e zi de sărbătoare, ci și pentru comunitățile săsești, ele sărbătorind Kronenfestul sau sărbătoarea cununii. Este ultima sărbătoare înaintea recoltelor.
”Sărbătoarea era precedată de multe pregătiri în comunitate. Mai întâi, băieții tineri aduceau din pădure cel mai înalt și mai frumos trunchi. Acesta va fi centrul în jurul căruia se va strânge întreaga suflare a localității. Cu o zi înainte, fetele adunau de pe câmp coșuri de flori multicolore, din care împleteau, cu creguțe de brad și stejar, trei coroane mari montate pe un schelet de trei cercuri de lemn. Ele mai pregăteau un buchet din cele mai frumoase flori, care urma să fie așezat în vârful trunchiului.
În dimineața de Kronenfest, toată lumea lua parte la slujbă. După terminarea ei, tinerii se grăbeau spre casă, unde schimbau portul de biserică cu cel de dans. Reuniți apoi în sat, reprezentanții tinerilor aveau onoarea de a duce coroanele în fruntea alaiului, până la locul petrecerii. Ceilalți tineri îi urmau la paradă prin sat, însoțiți de fanfară.
Ajunși la locul sărbătorii, tinerii fixau pe trunchi cele trei coroane, buchetul frumos se așeza în vârf și dedesubt se agăța un coș cu bomboane, fructe și o sticlă de vin sau de țuică. Apoi se înălța trunchiul, iar conducătorul Bruderschaftului, cel mai vrednic fecior din sat, se cățăra pe trunchi, până în vârf, unde rostea o cuvântare tradițională. De acolo arunca bomboane copiilor și aducea coșul cu băutură și celelalte bunătăți celor prezenți. Restul comunității, părinții și bunicii, stăteau pe bănci, într-un cerc, pe marginea locului de adunare. Se cântau mai multe cântece, dintre care și Trezit la viață nouă și alte cântări în care se lăudau natura și roadele bogate. După acest ritual, începea jocul, până pe înserat. Se dansau dansurile tradiționale pentru sărbătorile săsești, polcă și vals. Seara, înainte de a veni vitele, se desfăcea cununa, florile se împărțeau fetelor, iar tinerii continuau de obicei petrecerea până în zori”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook Podișul Hârtibaciului: Oameni- Locuri- Fapte.
Sărbătoarea sașilor, punctată și de Junii Sibiului
Sărbătoarea comunităților săsești este importantră și pentru Junii Sibului promotori ai tradițiilor autentice din Transilvania și nu numai. Într-o postare pe contul de Facebook, reprezentanții Centrului Creației Junii Sibiu transmit urări de bine atât celor ce poartă prenumele Petru și Pavel, cât și comunităților săsești aflate, la rândul lor, în zi de sărbătoare: ”La mulți ani, celor care poartă numele Sfinților Petru și Pavel! Pentru comunitatea rurală săsească, momentul coincide cu Sărbătoarea coroanei, Kronenfest, prin care se celebrează viitoarea recoltă a anului”. Aceștia au postat și un filmuleț cu Sărbătoarea coroanei din Axente Sever.

