Absolvenții Facultății de Teologie din Sibiu au depus jurământul

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, promoția 2022, au depus zilele trecute jurământul.

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cei 60 de absolvenţi ai programului de licenţă în Teologie Pastorală şi cei 42 de absolvenţi ai programelor de masterat ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu au depus zilele trecute jurământul.

Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Sibiu de un sobor slujitor, care a fost condus de decanul Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu, Pr. Prof. Dr. Habil. Daniel Buda, alături de Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Chifăr, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Oancea, Pr. Asist. Univ. Dr. Radu Gârbacea, Pr. Lect. Univ. Dr. Petru Pantiș,  Protos. Lect. Univ. Dr. Vasile Bârzu şi Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Ică.

În cadrul acestei ceremonii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe absolvenţi să devină slujitori ai Cuvântului dumnezeiesc în comunităţile în care vor trăi. „Aţi făcut o Liturghie deosebită de toate celelalte. Întâi de toate aveţi o bucurie a unei împliniri dar în acelaşi timp şi o maturitate, în cei patru ani, deşi doi au fost la fără frecvenţă, în vocea aceasta în armonie, dar şi într-o dorinţă de a sluji lui Hristos, de acum înainte mult mai responsabilă, mult mai puternică. […] Vă doresc lucrul acesta, să fiți demni, să fiți curajoşi, să fiţi voi, să arătaţi că prin tinereţea voastră puteţi să daţi sens şi speranţă vieţii bisericii.”, a spus ierarhul, citat de mitropolia-ardealului.ro.

FOTO – Mitropolia Ardealului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.