68 total views, 4 views today
Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu se află, în aceste zile, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, pentru a informa oamenii cu privire la consumul de droguri.
Aceștia desfăşoară activităţi informativ-preventive cu privire la consumul de droguri cu scopul de a îndruma populaţia să adopte un stil de viaţă sănătos.
„Astfel, în perioada 11-12 iunie ne vom afla la Muzeul în aer liber Dumbrava Sibiului, iar în data de 13 iunie vom desfăşura activităţi specifice în cadrul evenimentului BikeSchool2022. Vom purta discuţii şi vom oferi informaţii cu privire la consumul de substanţe psihoactive, la factorii de risc şi protecţie în consumul de droguri şi vom promova activităţi de petrecere a timpului liber ca alternativă la consum”, transmit reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu.
Acţiunile sunt derulate în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, şi vizează informarea, sensibilizarea şi conştientizarea persoanelor aflate în zone de interes public, asupra efectelor consumului de tutun, alcool şi droguri ilicite, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici prin orientarea grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale de petrecere a timpului liber în medii sănătoase şi în siguranţă, ca alternativă la consumul de droguri.

