70 total views, 4 views today
Prima zi a verii a adus, la Cisnădie, o petrecere exclusivistă. Personaje principale au fost copiii, care au sărbătorit, împreună, 1 Iunie, zi dedicată celei mai frumoase vârste. Autoritățile locale au pregătit pentru Ziua Copilului un program special, în colaborare cu Casa de Cultură Cisnădie, cuprinzând activități care au adus pe chipurile celor mici sute de zâmbete.
Ziua Copilului a venit cu multe surprize pentru cei mici, la Cisnădie. În fața Casei de Cultură din oraș, au avut loc numeroase evenimente ce au stârnit interesul copiilor.
Cei mici s-au putut bucura de tobogane gonflabile, ateliere de pictură pe față, baloane modelabile, desene pe asfalt, bomboane și baloane oferite gratuit tuturor participanților.
De exemplu, Casia, de numai patru ani, a venit însoțită de mama ei pentru a se juca în toboganele gonflabile.
„Am ales să venim cu cea mică aici, pentru că îi plac mult toboganele. Doar ce am ajuns, dar abia așteaptă să se joace!”, spune mămica fetiței ce își dorește să devină, când va fi mare, doctoriță.
Copiii au fost încântați și să se picteze pe față. De pildă, Tania, de șapte ani, și sora ei mai mică, Sara, de patru ani, au făcut primul popas când au ajuns în fața Casei de Cultură Cisnădie la atelierul de pictură pe față. „Prima dată ne-am pictat pe față, după care ne-am dat în tobogane”, spune Tania.
1 Iunie a mai adus la Cisnădie și redeschiderea panoului de escaladă situat vizavi de Complexul SPA din zona Parcului Măgura. Cisnădieni de toate vârstele s-au bucurat de o aventură escaladând panoul, nu înainte de a fi instruiți de personalul specializat.
Autoritățile locale din Cisnădie au precizat că, după doi ani de pandemie în care copiii nu s-au putut bucura împreuna de ziua lor, acest eveniment a avut menirea de a-i reuni și a le oferi momente speciale.
„După doi ani de pandemie în care copiii nu s-au putut bucura de o zi întreagă dedicată lor, ne-am dorit să le oferim cât mai multe surprize. Am organizat totul în așa fel încât cei mici să petreacă ziua de 1 Iunie într-un mod plăcut, în deplină siguranță. Pentru noi, cea mai mare satisfacție este bucuria lor sinceră, nedisimulată”, a spus Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
















