Copiii, răsfățații zilei de mâine la Ocna Sibiului. 1 Iunie vine și cu inaugurarea parcului cu instalații pentru aerosoli

 69 total views,  4 views today

Ziua Copilului înseamnă la Ocna Sibiului multă distracție. Pe lângă evenimentele special gândite de către autoritățile locale pentru cei mici, Primăria a decis să inaugureze și parcul de lângă Lacul Pânzelor, un parc inedit pentru România, pentru că aici sunt instalații de aerosoli. Manifestările vor avea loc între orele 16-20, interval în care copiii vor fi cei mai răsfățați, cu jocuri care mai de care mai diverse, tobogane și un castel gonflabil.

De la eveniment nu va lipsi nici trupa de animatori ce va întreține atmosfera. De asemenea, pe scenă vor urca interpreți de muzică populară, iar participanții se pot răsfăța cu bucate alese.
Primăria orașului Ocna Sibiului demarează un proiect, parte dintr-un program amplu de amenajări peisagistice, prin care reabilitează Lacul Pânzelor și zona din jurul său, montând șapte aparate de pulverizare a apei sărate, pentru ca trecătorii să se bucure, gratuit, de ședințe de aerosoli.
În cadrul proiectului, a fost amenajat Lacul Pânzelor, pe care a fost amplasată și o scenă dedicată spectacolelor. Pe celalaltă parte a Lacului, sunt amenajate tribune cu aproximativ 200 de locuri pentru spectatori. De asemenea, aici au prins viață un parc, cu băncuțe, statui recuperate de la un artist local, dar au fost amplasate și șapte aparate de pulverizare a apei sărate. Potrivit lui Claudiu Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului, aparatele vor funcționa în anumite intervale orare, în sezonul estival.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.