Localnicii din Bungard nu vor avea apă două zile

 332 total views,  4 views today

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că miercuri, 18 mai, precum și joi, 19 mai, în intervalul orar 9 – 15, este programată efectuarea unei lucrări de branșare la noua rețea de apă potabilă.

Aceasta se desfășoară în cadrul proiectului tehnic „Înlocuire rețea apă Bungard, strada a doua în stânga” Realizarea întregii lucrări este în sarcina societății Cavadi Perfect Building SRL.
Pe perioada intervalului orar menționat, se va sista furnizarea de apă potabilă în satul Bungard. Abonații din zona afectată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă.
„Apă Canal Sibiu SA pune la dispoziția consumatorilor o autospecială cu apă menajeră care va staționa în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Bungard. La reluarea furnizării este posibil ca în unele din zonele afectate să apară o ușoară creștere a turbidității, situație în care abonații sunt rugați să contacteze Dispeceratul în vederea luării măsurilor de remediere. Apă Canal Sibiu S.A. își cere scuze pentru disconfortul creat tuturor consumatorilor afectați de executarea lucrărilor”, au explicat reprezentanții Apă Canal Sibiu.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, telefon 0269.222.777.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.