38 total views, 4 views today
Cea de a XIV-a ediție a Festivalului-concurs “Mândre plaiuri boicene” desfășurată zilele trecute în comuna Boița a fost un prilej pentru prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, de a avea o întâlnire cu cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Ion Albescu” din comună în calitate de organizatori.
Ansambluri populare de elevi ai școlilor din patru județe au urcat pe scena Festivalului, iar cele mai importante premii au fost câștigate de echipa nou-înființată a fluierașilor ciclului primar din Boița și de un solist-instrumentist din Tălmaciu, elev al unui colegiu din Sibiu.
„Și aceasta deoarece festivalul reprezintă o etapă de selecție a celor mai bune ansambluri pentru concursurile naționale de muzică și dansuri tradiționale. Un alt obiectiv al întâlnirii de la Boița a fost vizitarea grădiniței, care, așa cum a arătat primarul comunei, domnul Nicolae Cocoş, a fost adusă la standarde moderne prin renovare, investiția în grădință beneficiind de finanțare câștigată prin două proiecte”, explică reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Prefectul județului Sibiu a felicitat corpul profesoral din Boița, reliefând că buna colaborare dintre școală și Primărie este benefică pentru comunitate și, dacă educația începe timpuriu, rezultatele se vor cunoaște pe termen lung.


