32 total views, 4 views today
Biblioteca Județeană ASTRA îi are invitați pe Junii Sibiului, care vor susține un spectacol ce marchează Ziua Europei și Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” sărbătorește bogăția Sibiului cultural prin spectacolul „Ăsta-i jocul Junilor”, care va avea loc marți, 10 mai, ora 18, la Biblioteca Județeană ASTRA.
Dansuri populare, piese instrumentale și vocale din subzonele folclorice ale Sibiului, precum și momente muzical-coregrafice, care promovează patrimoniul cultural specific etnicilor germani și maghiari, sunt valorificate de soliștii vocali Alina Bîcă și Robert Târnăveanu, dansatorii și instrumentiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Spectacolul „Ăsta-i jocul Junilor” va fi găzduit de Biblioteca Județeană ASTRA– Sala Festivă din Palatul ASTRA. Potrivit organizatorilor, intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

