119 total views, 4 views today
Ieri, în jurul orei 18.30, în orașul Dumbrăveni, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Cuza Vodă, un localnic în vârstă de 78 de ani s-a dezechilibrat și a căzut.
Potrivit autorităților, biciclistul a fost transportat la spital conștient, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Mediaș, unde s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii acestui incident”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

