Site-ul Aeroportului Internațional Sibiu, atacat de hackerii pro-ruşi de la Killnet

 106 total views,  4 views today

Site-urile aeroporturilor din România au fost atacate, noaptea trecută, de hackerii pro-ruşi de la Killnet. Printre site-urile atacate se numără și cel al Aeroportului Internațional Sibiu. 

„În data de 01.05.2022 in jurul orei 23:00 website-ul Aeroportului International Sibiu www.sibiuairport.ro a fost ținta unui atac tip DDoS (A distributed denial-of-service) care a indisponibilizat temporar website-ul prin lansarea unui volum uriaș de trafic fals. Nu au fost compromise date si nu a fost afectat serverul”, spune Alexandra Păcurar, purtătorul de cuvânt al AIS.

Potrivit acesteia,  s-au luat măsurile pentru respingerea atacului, iar în jurul orei 02:00 website-ul a fost parțial disponibil, urmând ca în jurul orei 03:00 acesta să fie complet funcțional.

Killnet este o grupare recent înfiinţată şi care a lansat, în ultimele zile, numeroase atacuri asupra unor site-uri de la noi din ţară, inclusiv site-ul Guvernului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.