Chile își redeschide frontierele, după doi ani

 66 total views,  4 views today

Chile a anunţat redeschiderea duminică a 22 de puncte de trecere a frontierei terestre cu Argentina, Bolivia şi Peru, închise de la 17 martie 2020 din cauza epidemiei de coronavirus, notează AFP, conform Agerpres. 

Prin aceste puncte de trecere era permis doar accesul mărfurilor, fiind închise circulaţiei persoanelor.

„Duminică aceasta, 1 mai, traficul la frontieră va fi normalizat”, a indicat contul de Twitter al serviciului de frontieră al Ministerului chilian de Interne, potrivit sursei citate.

Epidemia s-a stabilizat în Chile, deşi unele măsuri sanitare continuă să se aplice, în special străinilor nerezidenţi.

În vigoare sunt trei niveluri de alertă şi din această duminică frontierele urmează să funcţioneze la nivelul 1, ceea ce înseamnă că nu există restricţii privind călătoriile în interiorul sau în afara ţării.

Potrivit Agerpres, testul PCR înainte de călătorie este doar recomandat, dar, la sosirea în Chile, călătorii pot fi testaţi aleatoriu. Trebuie completat un formular de sănătate, iar străinii nerezidenţi trebuie să aibă şi o asigurare de sănătate în cazul în care sunt trataţi pentru COVID-19.

Dacă alerta revine la nivelul 3 maxim, vor fi reintroduse restricţiile.

 

Foto vacante-excursii.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.