Sibianca dată dispărută, găsită pe A1, în zona Hornbach

 44 total views,  4 views today

Sibianca dată dispărută ieri a fost găsită noaptea trecută pe A, în zona Hornbach din municipiul Sibiu.

„În cursul nopții de 21/22 aprilie, în jurul orei 02,30, prin apel 112, o persoană semnala prezența unui pieton pe A1, în zona Hornbach, mun. Sibiu. Polițiștii care au ajuns primii la locul indicat au fost cei din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva – Holdea, care au constatat că este vorba despre numita Câmpean Ivona, în vârstă de 79 de ani, a cărei plecare voluntară de la domiciliu într-o direcție necunoscută fusese semnalată de către soț în seara zilei de 21 aprilie”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, femeia a fost încredințată membrilor familiei.

Sibiancă de 79 de ani, dată dispărută. Ați văzut-o?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.