41 total views, 4 views today
Concursul pentru funcția de director general administrativ al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu l-a desemnat câștigător pe Sebastian Dotcoș, primarul comunei Marpod.
În spațiul public, au apărut, însă, reacții cu privire la candidatura sa, precum și la modul în care s-a desfășurat examenul. De exemplu, Marius Andrei, unul dintre candidați, spune că a depus contestație privind modul de organizare a concursului și, implicit, eligibilitatea lui Dotcoș, presupunându-se că este rudă cu Mihaela Herciu, cea care ocupă în prezent postul de director administrativ interimar al ULBS, după plecarea lui Vasile Moțoc. De asemenea, Marius Andrei a mai spus că primarul din Marpod a fost singurul care a avut cu el în sala de examen telefonul mobil.
Ce spune rectorul ULBS
La solicitarea Sibiul Azi, Sorin Radu, rectorul ULBS, a transmis un punct de vedere prin care dezaprobă modul în care Marius Andrei acuză instituția, dar este de părere că nu trebuie să răspundă, punctual, declarațiilor „agresive făcute în spațiul public”.
„Ca reprezentant al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu susțin transparența instituțională și accept orice polemică purtată în jurul unor idei și principii. Cu toate acestea, apreciez că nu este potrivit să răspund punctual declarațiilor agresive făcute în spațiul public de către domnul Marius Andrei. Omenește, îi înțeleg supărarea. Însă aceasta nu scuză încercarea domniei sale de a forța intrarea în universitate pe ușa din dos, lansând dezinformări în spațiul public. Funcția de director general administrativ impune atât profesionalism, cât și un comportament demn și responsabil. Ca rector al ULBS, dezavuez maniera în care domnul Marius Andrei a ales să-și exprime frustrarea și, mai ales, dezaprob orice comportament bazat pe amenințări și manipulări”, a spus Sorin Radu.
Marius Andrei a precizat, zilele trecute, că a formulat o contestație către ULBS privind modul de organizare a concursului. Acesta spune că trebuiau să fie trei subiecte de rezolvat, dar de fapt au fost două, un candidat a părăsit sala înainte de finalizarea examenului, cu acceptul comisiei, deși acest lucru nu ar fi permis, iar proba nu ar fi fost supravegheată de un membru al comisiei și doi secretari. “Concursul trebuia să fie supravegheat de un membru al comisiei și de doi secretari. În fapt, în sală s-a aflat mai mult de jumătate din perioada de examinare o singură persoană, respectiv un singur secretar, restul membrilor comisiei părăsind sala. Am formulat o contestație la ULBS prin care am contestat modul de organizare a concursului, respectiv nu s-au respectat articolele din regulamentul de organizare din punct de vedere procedural. Nu s-au luat măsuri conform regulamentului, în sensul că niciun candidat nu trebuia să aibă acces la telefon mobil și alte surse de informare. Unul dintre candidați, respectiv domnul Dotcoș, a avut telefonul în permanență asupra lui. A fost singurul candidat căruia i s-a permis să dețină telefonul mobil asupra sa, contrar regulamentului, ceea ce mă poate duce cu gândul că a putut să folosească diverse surse, căști wireless, există prezumția rezonabilă de suspiciune că dânsul ar fi putut să se inspire în redactarea rezolvării subiectelor din surse externe”, a spus Marius Andrei. Acesta mai acuză faptul că Dotcoș ar fi înrudit cu Mihaela Herciu, cea care ocupă în prezent funcția de director administrativ interimar al ULBS.

