34 total views, 4 views today
Doi copii, de opt, respectiv 11 ani, au fost atacați de un urs, luni, în Armeni, comuna Loamneș.
„În urma unui apel venit pe numărul de unic de urgență 112, din partea unui cetățean care semnala faptul că doi copii au fost atacați de un urs la marginea satului, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu, au intervenit de urgență, cu un echipaj SMURD cu medic, în localitatea Armeni, comuna Loamneș pentru a acorda îngrijiri medicale unor minori în vârstă de aproximativ 8 și 11 ani”, a spus Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit acesteia, la fața locului, cei doi copii erau conștienți, cooperanți și stabili. Unul dintre ei, cel de opt ani, a fost transportat la CPU Luther cu plăgi mușcate la nivelul scalpului și șoldului.
Potrivit unor surse, cei doi copii erau la o stână alături de tatăl lor, când a apărut ursul. Aceștia au scăpat după ce au intervenit câinii de la stână.

