Prima creșă a Avrigului, finalizată anul viitor

 52 total views,  4 views today

Prima creșă a Avrigului va fi gata anul viitor! Raluca Turcan a vizitat împreună cu primarul Adrian David și viceprimarul Ciprian Stoișor șantierul acestui obiectiv, iar ritmul lucrărilor confirmă încadrarea în termenul asumat – iulie 2023, după cum arată Turcan. 

Creșa Avrigului se va realiza atât din fonduri atrase cât și din contribuție locală (valoare totală de peste 7,9 milioane lei) și va oferi condiții de îngrijire și educație timpurie la standarde europene pentru 70 de copii.

„Am discutat despre sprijinul de care are nevoie Avrigul în rambursarea costurilor neeligibile ale proiectului creșei, dar și despre pașii pe care îi are de urmat o altă investiție importantă a orașului: Casa de Cultură. Reabilitarea și modernizarea acesteia a primit avizul Comisiei tehnice a CNI, iar procedura de licitație are termen data de 2 mai. Casa de Cultură a Avrigului trebuie să devină un spațiu modern și am asigurat echipa Primăriei Avrig de sprijinul meu în toate eforturile care vor conduce la redeschiderea pentru comunitate a acestui obiectiv”, spune Turcan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.