Peste 1.500 de elevi au susținut simularea de BAC la Matematică sau Istorie

 82 total views,  4 views today

Elevii din anii terminali de liceu au avut astăzi emoții la cea de-a două probă a simulării examenului de  Bacalaureat. 

Între orele 9-12, în toate unitățile de învățământ  din Sibiu, elevii au susținut simularea probei E)c) a profilului, respectiv matematică, pentru profilele tehnologic, real și vocațional pedagogic, și istorie, pentru profilele uman și vocațional de artă, sportiv sau teologic.

Din cei 2.642 elevi care puteau susține simularea probei E)c) a examenului de Bacalaureat  au fost prezenți 2.209 elevi,  433 dintre ei neprezentându-se la susținerea acestei prime etape. Din cei prezenți, 1.585 elevi au susținut simularea la matematică și 624 elevi la istorie. Următoarele probe vor fi proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului sau specializării (fizică, chimie, biologie, informatică, logică, economie, sociologie, psihologie, filosofie, geografie) în 30 martie și proba E) b) – probă scrisă – Limba și literatura maternă, în 31 martie, urmând ca în 14 aprilie să fie afișate rezultatele.

Nu au existat probleme în privința organizării acestei simulări, toate unitățile de învățământ cu clase liceale putând accesa, multiplica și distibui subiectele la timp, se arată în comunicatul de presă al IȘJ Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.