42 total views, 4 views today
Sibianca Ionela Răspop a impresionat, vineri seară, juriul de la „Românii au talent”. Aceasta a obținut patru de „DA” din partea juraților, după ce a cântat o doină emoționantă, învațată, după cum spune, de la a doua sa mamă, Rodica Popa Comăniciu.
„La emisiune am venit să le arăt oamenilor că am talent și că merită să vadă că mai sunt cântăreți care apreciază folclorul și vor să îl ducă mai departe. Atunci când cânt îmi imaginez că oile sunt publicul meu, că mă apreciază. Și oricum le place, pentru că se liniștesc”, spune Ionela
Tânăra este din Șura Mică și are 22 de ani. Familia sa are o fermă de 400 de oi, iar visul cel mai mare al Ionelei este acela de a cânta alături de mari artiști pe scenă, precum Nicolae Furdui Iancu.
„Din suflet mulțumesc doamnei profesoare, a doua mea mamă- Rodica Popa Comaniciu, pentru această doină cu adevărat specială”, a scris pe pagina oficială de Facebook Ionela Răspop, la o postare cu momentul său artistic de la „Românii au talent”.

