92 total views, 4 views today
Dacă e ultima zi de miercuri din lună, e șezătoare la Muzeul ASTRA. Instituția culturală a demarat un nou proiect prin care aduce în atenția publicului vizitator modul în care prind viață cămășile tradiționale. Primul eveniment ce a reunit patru doamne din comunitatea Șezătoare Sibiu a avut loc astăzi, între orele 16 – 18.
Reuniunea a avut loc în Gospodăria de viticultor sas din Șeica, din Muzeul în Aer Liber din Dumbraba Sibiului.
La prima șezătoare au fost interesate 15 femei, dornice să învețe cum sunt coase cămășile tradiționale.
„A fost o reuniune în care s-au cusut cămăși tradiționale, s-au învățat lucruri esențiale despre acest meșteșug și s-a socializat despre una, despre alta… Reamintim că această șezătoare va fi organizată lunar, în ultima zi de miercuri din fiecare lună și că aici nu se va coase de plictiseală”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA pe pagina de Facebook.
Următoarea șezătoare este programată în 27 aprilie.
