155 total views, 4 views today
Așa cum face orice om gospodar, și Sibiul intră în „curățenia de Paști”. Începând de astăzi, operatorul de salubrizare ce se ocupă de curățenia de primăvară în spațiile publice din oraș și-a început activitatea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Sibiu, până în 15 aprilie, pe străzile din Sibiu se vor efectua următoarele tipuri de activități: curățarea rigolelor pentru îndepărtarea depunerilor acumulate în sezonul rece ca urmare a acțiunilor de deszăpezire; măturarea și spălarea mecanizată a străzilor. Precizăm că în perioada rece, în contextul temperaturilor scăzute, spălarea străzilor nu s-a putut realiza din punct de vedere tehnic; măturarea manuală a zonelor în care nu este posibil accesul cu utilaje (ex: parcări, alei de acces).
Acțiunile vor fi realizate prin intermediul operatorului de salubrizare care va utiliza nouă utilaje pentru măturat și spălat și trei echipe cu un total de 45 de lucrători pentru operațiunile manuale. Acestea se vor realiza etapizat, pe zone, iar în ariile aglomerate, în care locurile de parcare sunt ocupate de regulă, se vor distribui fluturași pentru informarea cetățenilor, iar Poliția Locală va acorda sprijin și va proceda la închiderea temporară a unor locuri de parcare și chiar la mutarea mașinilor parcate.
Autoritățile locale spun că vor anunța în timp util parcările și străzile care necesită închidere pentru salubrizare.
Parcurile și zonele verzi, curățate
În plus, curățenie generală se face și în parcuri și zonele verzi. Echipele Serviciului public de specialitate au început deja lucrările care vor continua și în perioada următoare. Astfel, arborii sunt curățați de crengile uscate și sunt toaletați, gardul viu va fi tuns și curățat de părțile uscate, urmând să se facă și completări acolo unde este degradat, iar pământul din jurul tufelor de trandafiri care a protejat tulpina inferioară a acestora în sezonul rece a fost îndepărtat. Tufele au fost toaletate, iar în jurul lor a fost așternută scoarță pentru a împiedica dezvoltarea buruienilor
De asemenea, s-a început și completarea sensurilor giratorii cu plante, iar în vazele decorative amplasate în unele dintre zone verzi urmează să fie plantate flori.



