115 total views, 4 views today
Ieri a început Luna Pădurii. Desfășurată de peste 60 de ani, în perioada 15 martie-15 aprilie, Luna Pădurii presupune regenerarea terenurilor și a hectarelor de pădure.
În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări. Acțiunile de împădurire din acest an vor viza 7.692 de hectare, din care peste 4.700 de hectare aflate în fond forestier de stat și peste 2.850 aflate de hectare în fond forestier privat, se arată într-o știre publicată pe descopera.ro.
Potrivit aceleași surse, pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa în 2022, Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători. Acestea însumează 2.756 hectare, din care 1.735 hectare vor fi în fond forestier de stat și alte 983 hectare în fond forestier privat. De asemenea, 26 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, care vor putea fi accesate de consiliile județene.
