114 total views, 4 views today
„La noapte trece prin Sibiu un tren cu 350 de ucraineni.” Acesta a fost apelul apărut, ieri, pe grupul creat de Prefectura Sibiu cu ONG-urile și la care Crucea Roșie Sibiu a răspuns prompt.
Alături de cei de la „Sus Inima”, KinderHilfe și voluntari de la centrul de colectare Zacaria s-au mobilizat și au reușit să ofere pachete tuturor celor 350 de persoane care se aflau în tren. Aceștia au primit apă, dulciuri, fructe și șervețele umede.
De asemenea, un restaurant din Sibiu a pus la dispoziție 350 de casorele cu ciorbă caldă și chiflă.
Trenul a ajuns în Gara Sibiu la 22.54 si a pornit mai departe după numai cinci minute.
„În mare grabă, și încărcați cu multe bunătăți zece voluntari ai Crucii Roșii Sibiu au urcat în tren, iar până la următoare oprire, Sebeș Alba, au împărțit toate aceste pachete. Au coborât în gara din Sebeș unde au fost preluați cu mașinile de alți doi voluntari inimoși ai Crucii Roșii Sibiu. Mulțumim Marius și Sorin că i-ați adus înapoi acasă. Cea mai tânără voluntară, Patricia, alături de tatăl ei Eugen, a împărțit jucării de pluș copiilor din tren. La vagoanele cușetă, voluntarii noștri au fost ajutați de o ucraineancă pe nume Lina să împartă pachetele. Conducerea Gării Sibiu ne-a fost alături și le mulțumim lor și tuturor celor implicați”, au explicat reprezentanții Crucea Roșie Sibiu.
A fost prima acțiune de genul acesta și pe viitor, mai spun aceștia, se vor implica în proiectul denumit ”Lanțul în gări” din care fac parte mai multe ONG-uri din țară. „Vom încerca să oferim persoanelor din Ucraina care trec prin Sibiu, cu trenul, tot ceea ce este necesar”, mai arată Crucea Roșie Sibiu.








