18 total views, 4 views today
Prima parcare supraetajată din Sibiu, bloc pentru mașini cum i s-a mai spus, a fost dată în folosință sâmbătă, în cartierul Hipodrom, în perimetrul situat între B-dul Mihai Viteazu și străzile Aleea Taberei și Oștirii.
În prima fază accesul este gratuit, dar sâmbătă după amiază doar aproximativ 20% din capacitatea parcării era ocupată. Cu toate că locuitorii de la blocurile din apropiere au așteptat deschiderea acestei parcări, sâmbătă găseai mai multe mașini parcate pe locurile din exterior decât în perimetrul acoperit.
”E mai greu la început până ne acomodăm cu intrarea, cu ieșirea, dar, odată ce prindem mersul, va fi mai simplu. Profităm acum că e gratuit, pentru că am auzit că mai târziu va fi cu plată. Sunt curios cât va costa”, ne-a spus un bărbat care și-a parcat mașina la primul etaj. Pentru alții e mai simplu să își parcheze mașinile afară. ”Așa cum am parcat ani de zile afară, nu pățesc nimic dacă o las tot acolo. Până se ridică bariera, până intru, până caut loc, mă parchez mai repede aici. Să se ducă înăuntru cine vrea, de abia rămân mai multe locuri de parcare afară”, spune un alt bărbat, trecut de a doua tinerețe. Este de așteptat ca pe măsură ce locuitorii din zonă vor afla că s-a deschis acest spațiu să crească numărul celor ce vin să parcheze în ”blocul pentru mașini”.






