Un sibian băut a dat cu mașina peste un biciclist

 24 total views,  4 views today

Un sibian de 62 de ani a pierdut controlul mașinii și a lovit un biciclist. Polițiștii sibieni au stabilit că șoferul era băut.

Incidentul a avut loc aseară, 3 martie, în jurul orei 20.45, în municipiul Sibiu. „În timp ce conducea un autoturism pe strada Oslo, un sibian în vârstă de 62 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă regulamentar din sens opus de către un alt sibian, în vârstă de 25 de ani. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conform acesteia, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.