40 total views, 4 views today
Sâmbătă, în jurul orei 8, pe DN 1, în afara localității Bradu, un sibian în vârstă de 30 de ani a condus un autoturism pe direcția Brașov – Sibiu și, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în fața sa de către un brașovean în vârstă de 56 de ani.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă testarea alcoolscopică a șoferului care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Sibiu, întrucât bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

