104 total views, 4 views today
Noaptea trecută, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu autoritățile, a trimis și transportat prin punctul vamal Siret 15 tone de ajutoare pentru cetățenii ucraineni, afectați de conflictul militar declanșat în aceste zile în țara vecină.
Ajutoarele umanitare distribuite în șapte microbuze au constat în apă, alimente (sandviciuri, conserve, pâine, dulciuri, lactate, inclusiv lapte praf, fructe, mâncare pentru bebeluși șa), produse de igienă (scutece, șervețele, dezinfectanți, detergenți) și alte produse de strictă necesitate (pături, truse medicale medicamente, lanterne, biberoane, suzete etc.), dar și jucării. În achiziționarea și pregătirea pachetelor s-au implicat credincioși, parohii, mănăstiri (prin cele cinci protopopiate ale eparhiei), precum și alți binefăcători și donatori.
„Produsele au fost însoțite de clerici și voluntari și au fost descărcate și depozitate într-un container maritim, aflat în vama ucraineană (Porubne). În cursul zilei de astăzi, Departamentul de Protecție Socială a statului ucrainean, reprezentat de doamna Olga Khodoba, se va ocupa de distribuirea bunurilor în zonele greu afectate. În același timp, întreaga noapte, voluntarii aflați atât la punctul fix de asistență social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret, cât și cei prezenți în Gara Burdujeni din Suceava, s-au ocupat de oferirea de ceai, cafea și mâncare refugiaților ucraineni, oferind totodată îndrumare în ceea ce înseamnă identificarea locurilor de cazare și transport, la cerere. Mai mult, aceștia au furnizat informații privind călătoria pe teritoriul României, iar clericii au asigurat asistența spirituală, alinându-i pe cei greu încercați în aceste zile cu un cuvânt de mângâiere și încurajare. Permanent, în fiecare centru sunt prezenți, în schimburi de câte 8 ore, preoți, dintre care cel puțin unul vorbitor de limbă ucraineană, împreună cu voluntari, credincioși ai parohiilor eparhiei sau membri în organizațiile ASCOR (Asociația Studenților Ortodocși Români) și ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni)”, arată reprezentanții Arhiepiscopiei pe site-ul oficial.
Acțiunile de sprijinire continuă și astăzi, reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților fiind prezenți în punctele cheie din care pot veni în folosul celor ce caută să se refugieze din calea conflictelor armate.
În contextul actual al crizei umanitare din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conturat un program de sprijin, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. În acest sens, a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de sprijin în acest moment pentru cetățenii ucraineni aflați în tranzit sau care intenționează să rămână pe teritoriul României.
Donații se pot face în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: LEI: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014, EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea „Sprijin refugiați Ucraina”.

