Campanie de strângere de semnături pentru Salvamont

 50 total views,  4 views today

În timp ce se află în exercițiul funcțiunii, la solicitările venite prin 112, salvamontiștii nu pot utiliza semnalele de avertizare acustică și luminoasă pe autospecialele de intervenție, ceea ce le îngreunează deplasarea în trafic, neputând ajunge în timp util la solicitări.

De aceea, salvamontiștii cer modificarea legislației și adâugarea autospecilalelor din cadrul Srviciului Salvamont în categoria vehiculeleor cu regim de circulație prioritară dotate cu sisteme de avertizare acustică și luminoasă de culoare albastră.

”Cu un grad de răspuns de 100% la evenimentele montane, structurile Salvamont au demonstrat că desfășoară o activitate de salvare la un nivel foarte bun, corespunzător cerințelor mereu impuse de dezvoltarea turismului și activităților economice din zona montană. Deși este un serviciu public organizat în cadrul Consiliilor Județene sau Locale, și coordonat operativ de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, Salvamont este singurul serviciu de urgență care nu beneficiază de facilitatea deplasării în regim prioritar la acțiunile de salvare”, se arată în postarea pe facebook a Serviciului Salvamont Sibiu.

Ca urmare, Serviciul Salvamont lansează pe pagina sa de facebook, o campanie de strângere de semnături ”Vrem salvamontiști cu girofaruri”, adresată  Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române și Departamentului pentru Situații de Urgrnță pentru a modifica art. 32 , alin.1, lit.b din Codul Rutier prin adăugaea autospecialelor Salvamont în categoria celor cu regim de circulație prioritară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.