Angajați de la Ambulanța Sibiu, chemați din concediu pentru valul uriaș de testări. Prioritate au cazurile grave

 40 total views,  4 views today

Mai mulți angajați de la Ambulanța Sibiu au fost chemați din concediu, pentru că serviciul nu mai face față valului uriaș de testări. Totodată, personal al SAJ Sibiu este infectat cu COVID-19.

„Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu s-a confruntat, în ultimele zile, cu o creștere masivă de solicitări pentru testarea populației împotriva COVID -19. Ieri ,în data de 26 ianuarie, serviciul nostru a avut de efectuat 335 de teste la nivel de județ. Pentru efectuarea acestor teste, au fost folosite trei echipaje, două din Sibiu și unul din Mediaș. Datorită numărului foarte mare de testări (record până în acest moment), echipajele nu au reușit să le finalizeze în aceeași zi, 170 dintre ele rămânând să fie făcute astăzi (27 ianuarie)”, a spus Genu Scridon, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu.
Potrivit acestuia, astăzi, SAJ Sibiu are de efectuat 171 de testări, plus cele de ieri, adică în total 341 .
Pentru efectuarea acestora, conducerea instituției a hotărât alocarea a cinci echipaje, după cum urmează: patru echipaje de la Sibiu (pentru testări în orașul Sibiu și zonele rurale); un echipaj de la Mediaș; un echipaj de la Agnita.
„Suplimentarea echipajelor are ca scop diminuarea timpilor de așteptare al pacienților care necesită testare”, au explicat reprezentanții SAJ Sibiu.
Serviciul se confruntă și cu personal infectat. De aceea, s-a hotărât întreruperea concediilor de odihnă, această măsură având ca scop funcționarea serviciului la parametri optimi.
„Din păcate, numărul mare de testări a făcut ca o parte din ele să fie temporizate în medie cu 24 de ore. Prioritare au fost și sunt urgențele (pacienți cu simptome severe de COVID-19), care nu au avut de suferit din acest punct de vedere. Totodată, vă informăm că urgențele medico-chirurgicale pe care le asistam și înainte sunt o prioritate pentru Serviciul de Ambulanță Sibiu. Facem un apel către toți pacienții care sunt în așteptarea testării să dea dovadă de înțelegere vizavi de timpii de așteptare și îi asigurăm că facem eforturi susținute ca acești timpi să fie diminuați”, a mai spus Genu Scridon.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.