138 total views, 4 views today
Noile reglementări ale Ministerului Educației au făcut ca 5.115 elevi din județul Sibiu să piardă bursele de merit. Ministerul Educației a modificat, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, media pentru acordarea burselor de merit pentru elevi, ridicând-o la 9.50.
Conform datelor transmise de IȘJ Sibiu, la solicitarea Sibiul Azi, 4.983 de elevi se încadrează la bursa de merit, adică au cel puțin media 9.50 la sfârșitul anului școlar 2020 – 2021 și nu au acumulat peste zece absențe nemotivate la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2021 – 2022.
La finalul anului școlar 2020-2021, 10.098 de elevi au avut mediile de cel puțin 8.50.
Cele mai afectate de această decizie sunt colegiile, precum Colegiul Național „Octavian Goga” sau Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Aici, erau numeroși bursieri care acum nu mai primesc bursă de merit, pentru că pragul mediei s-a ridicat.
Elevii din țară, revoltați
Media pentru acordarea burselor de merit pentru elevi a fost modificată printr-un ordin al ministrului Educației, ea crescând de la 8.50 cât era până acum, la 9.50. Asociațiile elevilor din mai multe orașe au cerut, după aprobarea acestei hotărâri, demisia ministrului Cîmpeanu din cauza acestui ordin.
“Este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectați sute de mii de elevi din țară. Astfel, 730 000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către mnistrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste opt zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii patru ani, 730 000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului”, susțin reprezentanții elevilor.
Școlarii reclamă că ordinul a fost publicat “peste noapte, din pix, fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului” și îl vor ataca în instanță.

