160 total views, 4 views today
În Sibiu au fost instalate stații de service pentru biciclete, dotate cu pompe de aer și ustensile pentru reparații.
Sibiul este primul oraș din România care implementează sistemul PBSC Urban Solutions, unul dintre liderii globali în soluții de bike sharing și micromobilitate urbană.
Este același sistem ca în Barcelona, Londra, Monaco sau Abu Dhabi, doar că aici se va numi Sibiu BikeCity și va fi reprezentat vizual prin culoarea verde.
„Din primăvară, 540 de biciclete si 12 triciclete inteligente vor aștepta să fie închiriate în 44 de locații din Sibiu. Stațiile automate de închiriere se află acum în depozit, unde se asamblează pentru a fi amplasate în oraș. Scriem așadar un nou capitol în ceea ce înseamnă mobilitatea alternativă a Sibiului și vom reveni aici cu toate detaliile implementării”, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu pe pagina de Facebook.



