145 total views, 4 views today
Dacă nu știți ce să alegeți între toamnă și iarnă, să știți că la Păltiniș găsiți ambele anotimpuri.
Administratorii Arena Platoș Păltiniș au anunțat, pe pagina oficială de Facebook, că ziua e toamnă, iar noaptea iarnă, la munte.
Potrivit acestora, anul acesta e „cea mai ciudată iarnă din ultimii zece ani”.
„Ziua e toamnă, noaptea vine iarna. Cam așa se schimbă anotimpurile sus la munte în ultimele zile, în cea mai ciudată iarnă din ultimii 10 ani. Deși condițiile în timpul zilei nu sunt chiar cele pe care le dorim, seara e altă poveste. După ora 17, temperaturile scad ușor, zăpada se întărește iar schiatul redevine o plăcere”, au transmis reprezentanții Arena Platoș Păltiniș.
Conform acestora, până în 8 ianuarie, instalațiile de nocturnă se aprind în fiecare seară. Instalațiile sunt deschise până la ora 21, iar skipass-urile costă între 90 de lei pentru studenți/elevi/pensionari și 100 de lei pentru adulți.
De săptămâna viitoare, instalația de nocturnă va funcționa în fiecare miercuri și sâmbătă.

