154 total views, 4 views today
Autostrada Sibiu-Pitești se preconizează că la sfârșitul anului viitor ar putea fi dată în folosință, dacă condițiile meteo vor permite finalizarea lucrărilor.
O filmare aeriană făcută publică sâmbătă arată care este stadiul lucrărilor pe cei 13,17 kilometri de pe șantierul Autostrăzii Sibiu- Pitești.
„Șantierul avansează bine și, cu multă determinare din partea constructorului (PORR) și puțin noroc de vreme bună și dealuri ascultătoare, vom circula pe primii kilometri din Autostrada Sibiu-Pitești la sfârșitul anului viitor”, potrivit reprezentanților asociației, citați de DIGI24.
Lucrările pe A1 Sibiu – Boiţa au început în aprilie 2020, iar în prezent au ajuns la stadiul de realizare de aproximativ 60%. Imaginile au fost postate pe Facebook de Asociația Pro Infrastructura.

