Nu mai sunt teste de salivă pentru elevi

 62 total views,  4 views today

Școlile au rămas fără teste de salivă. Pentru săptămâna viitoare, copiii nu ar mai primi aceste teste.

Ministerul Educației a adus la cunoștință, într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații de Urgență, că aceste teste s-au epuizat.

”Unii furnizori nu au respectat contractele. Au fost foarte multe acuzații, dar  IGSU are rol pe partea logistica, iar ONAC – care nu este la DSU sau IGSU – face negocierea. Vedem ce se întâmplă, colegii de la IGSU având în vedere situația asta au luat legătură cu companiile care au cantități de livrat în 17 și încearcă cu ei să aducă mai devreme”, a afirmat Raed Arafat, citat de DIGI24.

Ministerul Educației a cerut graficul de aprovizionare eșalonată cu teste de salivă, în condițiile în care testele primite au fost distribuite integral către unitățile de învățământ pentru administrare în săptămâna 6-12 decembrie, printr-o scrisoare adresată  șefului DSU, Raed Arafat.

Diferența rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna 13-19 decembrie și este insuficientă chiar și pentru prima administrare, de luni, conform datelor transmise de inspectoratele școlare, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Ministerului Educației cer DSU ca livrarea umătoarelor teste să se facă în ambalaj individual sau 2 teste/set.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.