156 total views, 4 views today
Cisnădia va intra în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, ceea ce ar putea rezolva o problemă mai veche a transportului public în comun, între Sibiu și localitatea învecinată.
„Voi propune la ședința de consiliu local din data de 21 decembrie 2021 intrarea localității noastre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, care va reuni municipiul Sibiu și localitățile Cisnădie, Șelimbăr, Poplaca, Sadu, Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Șura Mare și Roșia. Mă bucur că putem veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor orașului nostru în privința asigurării transportului public”, spune Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
Municipiul Sibiu și unitățile administrativ teritoriale din Șelimbăr, Cisnădie, Poplaca, Sadu, Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Șura Mare și Roșia fac ultimele demersuri pentru formarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu. În luna decembrie fiecare dintre cei 10 membri ai Asociației va solicita acordul Consiliului Local din respectiva localitate. “Le mulțumesc colegilor primari din localitățile membre ale viitoarei Asociații pentru buna colaborare datorită căreia am reușit să pregătim documentele necesare pentru înființarea Asociației – actul constitutiv și statul acesteia. Primăria Sibiu va solicita acordul Consiliului Local în ședința din această lună. Ceea ce trebuie să știe cetățenii tuturor acestor localități este că principalul beneficiu pe care îl aduce acest demers este acela că vor avea la dispoziție un transport public gândit unitar, integrat la nivelul întregii zone, ceea ce înseamnă că deplasarea spre și de la serviciu sau școală va fi mai simplă, la tarife suportabile. În acest mod asigurăm și o mobilitatea sustenabilă, cu mijloace alternative de transport, nemaifiind necesară deplasarea cu autovehiculul propriu”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Scopul principal al înființării acestei Asociații este extinderea transportului public în localitățile învecinate Sibiului, membre în această Asociație. Fără existența acesteia, prelungirea traseelor de transport public către aceste localități nu este posibilă. Conform documentelor de constituire, fiecare membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară va asigura fondurile necesare pentru extinderea transportului public în localitatea proprie, inclusiv prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.
Următorul pas după aprobarea în consiliile locale este obținerea personalității juridice a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu prin înregistrarea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor la Judecătoria Sibiu, moment în care Asociația va lua oficial ființă și își va putea începe activitatea.


1 Comment
Stefan
11/12/2021Sunt foarte curios cine mai crede un om ca domnul Gheorghe Huja. Adevarul e ca va puteti convinge singuri: veniti la o plimbare dupa ce a plouat in Cisnadie, asa veti aprecia cu adevarat asfaltul si trotuarul de calitate. Eu zic ca omul asta nu a realizat nimic decat o infrumusetare a unui oras prea prost sa isi dea seama de jocul de culise facut de individul asta. Nu cred nimic.