54 total views, 4 views today
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi noile relaxări ce vor fi valabile pentru perioada sărbătorilor de iarnă și Revelion. Ele vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
„Aceste măsuri luate de Guvern trebuie să fie primul pas din parteneriatul dintre populație, operatori economici, cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat. Aceasta deschiderea din partea guvernului se datorează interesului pentru ca în România viața să capete aspecte de normalitate dar nu putem ignora pericolele care urmează. Acest trend descendent trebuie să continue și să nu ne întoarcem la creșterea numarului de cazuri. Măsurile de relaxare din cursul verii au fost luate pe un trend crescator, acum e un trend descrescator. Dar trebuie să înțeleagă toată lumea că trebuie să respecte regulile”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății a mai precizat că „decât să avem reguli dure care nu sunt respectate e mai bine să avem o relaxare, cu respectarea riguroasă a acestor reguli”.
Ce relaxări au decis autoritățile
De sărbători, autoritățile au decis să instituie relaxări, precum: eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor; creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 5 -22; eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate; eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24 -25 decembrie și 31 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022; permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

