Prima reacție de la Spitalul Județean după schimbarea încadrării juridice în cazul ATI

 119 total views,  4 views today

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au transmis o primă reacție, după ce procurorii au schimbat încadrarea juridică în scandalul deceselor suspecte din unitatea medicală.

Potrivit unui comunicat remis de SCJU Sibiu, instituția „apreciază eforturile depuse de organele de urmările penală cu scopul aflării adevărului în cazul dosarului instrumentat în urma articolului „Şi eu am omorât oameni! Dezvăluiri șocante din Secția ATI Covid a Spitalului Județean”, apărut în publicația Turnul Sfatului, concretizate până în această fază prin reîncadrarea juridică. Faptul că în timpul probatoriului ”nu a rezultat că pacienții internați pe secția ATI Covid a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au decedat ca urmare a unor acțiuni săvârșite cu intenție directă sau indirectă” demonstrează că spitalul a acționat cu bună credință, respectându-și misiunea de a salva vieți. Totodată, ne exprimăm încrederea în sistemul judiciar și avem convingerea că, în urma administrării cu imparțialitate a tuturor probelor necesare soluționării dosarelor nou – create, se va constata că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni”.
Scandalul legat de decesul mai multor pacienți în Secția ATI Sibiu a făcut înconjurul țării în primăvară, punându-se în mișcare atât anchetatorii, cât și reprezentanții Ministerului Sănătății. Într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, se arată că, în urma cercetărilor, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în intracțiune de ucidere din culpă. De asemenea, prin aceiaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi formarea unui număr de 13 dosare, câte unul pentru fiecare pacient decedat pentru care în cauză s-a formulat plângere penală. Procurorii spun că în dosarele noi formate se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conform competenţei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.