84 total views, 4 views today
Vaccinurile anti-Covid produse de Pfizer pentru copiii între 5 și 11 ani vor fi disponibile din 13 decembrie. Ele au fost deja aprobate de Agenția Europeană de Medicamente (EMA), iar Uniunea Europeană va dispune de ele din această lună.
„Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie”, a anunţat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferinţă de presă.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani, după cum se arată într-un articol publicat de DIGI24.
Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză.

