Copiii şi tinerii din Slimnic, prezenţi la sfinţirea şi arborarea drapelului naţional

 44 total views,  4 views today

Copiii și tinerii din Parohia Slimnic au participat la sfințirea drapelului național oferit parohiei de o familie din diaspora românească din Spania pentru catargul din curtea Bisericii din localitate.

Ieri, în duminica dinaintea zilei Naționale a României, 1 Decembrie, a fost sfințit în Biserica „Sfânta Paraschiva” din Slimnic drapelul tricolor care va arbora pe catargul din curtea bisericii.
La ceremonia sfinţirii Drapelului, după Sfânta Liturghie, a fost prezent profesorul de istorie și directorul Școlii Gimnaziale din Slimnic, Cosmin Simtion, și, de asemenea, elevii și copiii din Parohia Slimnic.
„Aceștia au ținut în mâinile lor drapelul tricolor în timpul rugăciunilor de sfințire, ca un semn al înmânării unui simbol care trece de la strămoși la strănepoți. Generația care a trecut și a adus aportul de jertfă, iar prin copii, generația care vine trebuie să fie dusă mai departe această jertfă. Ca o rânduială dumnezeiască, în anul în care Patriarhia Română a dedicat multe actiuni diasporei românești și pastorațiiei românilor din afara granițelor, acest steag a fost dăruit de o familie din Slimnic, care de mulți ani este plecată în Spania, Dorina Stângu și soțul Dragoș alături de fiul lor, Matei, la care s-au adăugat și părinții Dorinei, Stângu Aron cu soția Maria, din Slimnic. Să le binecuvinteze Dumnezeu această jertfă și să le ocrotească familiile!”, spune părintele George Piț.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.