198 total views, 4 views today
Un medic de familie din Sibiu a făcut un experiment. Dr. Egri Eduard a explicat, pe pagina sa de Facebook, cât de (ne)sigure sunt testele din salivă, adăugând și o fotografie demonstrativă.
Zilele acestea, conform anunțului Ministerului Educației, ar putea începe testările din salivă în rândul elevilor.
„Acesta este rezultatul NEGATIV al unui test salivar la un copil mic care de fapt este diagnosticat POZITIV și care prezintă simptome ușoare, printre care pierderea mirosului. Din păcate, este chiar al doilea test salivar efectuat în zile diferite. Acuma stau și mă intreb care este sensibilitatea și specificitatea mult prea lăudatelor și așteptatelor teste salivare în jurul cărora s-a făcut atâta tam tam. Vom vedea”, scrie medicul sibian.
Dr. Egri Eduard a vorbit despre sensibilitatea și specificitatea acestor teste.
Conform acestuia, sensibilitatea se referă la abilitatea testului de a identifica persoanele pozitive. „Probabilitatea de a avea un test pozitiv dacă ai boala. Un test extrem de sensibil detectează majoritatea persoanelor care au boala și puține persoane infectate nu vor fi identificate prin acest test (reacție fals negativă). Specificitatea reprezintă capacitatea testului de a detecta corect pacienții care nu au boala. Probabilitatea de a avea un test negativ dacă nu ești infectat. Un test foarte specific va identifica majoritatea persoanelor care nu au boala și foarte puține persoane neinfectate ca fiind pozitivi prin test (reacție fals pozitivă). Acuma, că ați înțeles termenii, veți constata că testul de mai sus are o sensibilitate foarte slabă nedetectand infecția. Nu știu ce fel de teste s-au achiziționat pentru testarea în școli, abia aștept specificațiile, dar dacă au o sensibilitate mică riscul este ca elevul să meargă liniștit și infectat la școală/grădiniță cu testul negativ în buzunar”, a spus dr. Egri Eduard.

