În tabără, la joaca de-a teatrul

 44 total views,  4 views today

Tabăra de creație ”Jocul ca Teatru”, începută în 2011 la Cisnădioara, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 10.

Desfășurată fără întrerupere timp de zece ani, tabăra oferă participanților accesul la ateliere, activități culturale, de descoperire a naturii într-un mod agreabil și are ca scop, pe lângă dezvoltarea spiritului comunitar și a lucrului în echipă și  posibilitatea petrecerii timpului într-un mod plăcut.

Tinerii au posibilitatea de a se cunoaște între ei, de a lega noi prietenii, iar după plecarea din tabără vor fi capabili să-și folosească spiritul creator în angajarea în activități comunitare.

„După zece ani, ne întoarcem exact în locul din care am început această frumoasă aventură. Au trecut generații de tineri prin acest proiect și e extraordinar să îi vezi cum își desprind aripile și zboară, să îi vezi cum prind curaj și devin ce vor ei”, a spus Cătălin Grigoraș președintele Asociației de Tineret „Become”.

Conform organziatorilor, tabăra a avut ediții de succes, cu participări masive la Ocna Sibiului, Râu Sadului și Păltiniș. În acest an, activitățile se desfășoară strict la nivel județean cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de pandemia de COVID19.

În proiect, participă 30 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani și 6 formatori, actori ai Companiei de Teatru „Become”.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.