VIDEO| 40 de antivacciniști din Sibiu au protestat în Piața Mare: „Nu o să mă vaccinez, poate să mă împuște!”

 53 total views,  4 views today

40 de sibieni care nu sunt de acord cu restricțiile ce vor intra în vigoare de mâine s-au adunat, astăzi, de la ora 17, în Piața Mare a orașului. De asemenea, aceștia sunt și împotriva vaccinului anti-COVID, considerând că este vorba despre „ser experimental”.

De mâine, noile restricții aprobate de autorități la nivel național intră în vigoare.

„Zi de zi amenințări!”

Zeci de sibieni s-au arătat nemulțumiți de aceste norme, aceștia alegând să își exprime ofurile în centrul orașului, în cadrul unui protest pașnic. Unii dintre ei au avut în mâini steagul României și pancarte pe care au scris: „Statul eșuat ne încalcă toate drepturile” și „Sibiu, ești România! Ridică-te din genunchi!”.

Foarte puțini protestatari au purtat mască de protecție. Manifestanții au cerut, de altfel, și eliminarea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile deschise și închise.

„Am ieșit pentru certificatul verde, pentru că s-au închis iar școlile și ne-am săturat de toate restricțiile. Jos, demisia! Toți hoții! Ne-au băgat în pământ! Ne omoară oamenii în spital și așa mai departe! Pentru asta am ieșit! Și pentru scumpiri și pentru toate! Jos Arafat, jos Cîțu, tot Guvernul! Oameni demni să ne conducă, că ne-au mâncat zilele! Așa ceva nu se poate! Zi de zi amenințări! Dar ce-am făcut, domnule, noi? Suntem criminali ca ei, să omorâm oamenii în spital? N-am înțeles! De ce nu sunt medicamente în farmacii, în spital? Cu butelii de gaz?! Unde se face așa ceva? Am multe de spus dar nu mai spun acum!”, a spus o femeie prezentă la protest.
Aceasta a mai declarat că nu s-a imunizat anti-COVID și că nici nu are de gând să facă asta.
„Nu, și nu o să mă vaccinez, poate să mă împuște! Clar! Niciodată! Nici eu nici familia mea!”, a conchis femeia.

Student sibian: „S-a politizat atât de mult subiectul vaccinului!”

Printre participanți s-au numărat și studenți. De exemplu, Adrian a venit în Piața Mare cu gândul că subiectul vaccinului s-a politizat foarte mult.
„Mi se pare foarte aberant faptul că s-a politizat atât de mult subiectul vaccinului. În altă ordine de idei, un act de consimțământ medical să fie obligatoriu… Nu, niciodată! Putem spune că deciziile pe care le iau unii de la vârful statului nu sunt neapărat bune pentru noi! Noi decidem ce facem cu propriul nostru corp! Dacă vrea cineva să se radă în cap, se va rade în cap! Nu îi va spune Guvernul: „Rade-te în cap!”. Dacă va vrea cineva să se vaccineze, se va vaccina, nu îl va obliga Guvernul. Își bat joc de noi sau ne mint… Ei ne mint de x ani, poate nici nu am trăit eu atâta de cât timp ne mint ei pe noi! Viitorul nu sună bine așa cum îl creează ei. Noi suntem singurii în stare să ne creăm propriul nostru viitor, pentru a trăi într-o lume mai bine. Restricțiile de circulație sunt puse pentru a te constrânge, a te obliga să te vaccinezi!”, a spus tânărul care, de asemenea, nu s-a vaccinat anti-COVID.

„De ce mor numai oameni de rând?”

Un alt participant la manifestarea din Piața Mare își pune o întrebare: „Nu suntem de acord cu vaccinul ăsta. Cum e posibil să nu moară niciun parlamentar, din 600 câți sunt?! Toți se îmbolnăvesc și niciunul nu moare! De ce mor numai oameni de rând? Dacă e epidemie și așa de gravă situația, cum e posibil să moară numai oameni de rând?”.

Doru Apostol: „Eu o să ies, mă duc unde vreau, nu au decât să mă restricționeze!”

Protestul, inițiat de Doru Apostol, a avut drept scop tragerea unui semnal de alarmă cu privire la încetarea stării de alertă. De asemenea, spun organizatorii, hotărârea CNSU din 22.10.2021 este „neconstituțională și ilegală, deoarece un guvern interimar nu poate emite hotărâri de guvern care restricționează drepturi și libertăți; hotărârea de guvern ar fi neconstituțională deoarece nu ar avea avizul Ministerului Justiției, unde interimatul de maxim 45 de zile al ministrului a expirat de peste o săptămână; Hotărârea CNSU nr. 91 din 22.10.2021 este nulă de fapt și de drept, deoarece este semnată de Florin-Vasile Cîțu prin uzurpare de calități oficiale, acesta nemaiavând calitatea de prim ministru, el fiind demis prin moțiune de cenzură; Hotărârea folosește sintagma “se propune” de 18 ori, aceasta nefiind un temei pentru aprobarea sau introducerea de restricții neconstituționale și ilegale; Hotărârea introduce discriminarea între categorii sociale (vaccinați versus nevaccinați) și un regim juridic mai dur decât cel al unei situații de urgență”.
„Nu sunt de acord cu stigmatul care ni se pune nouă, celor care nu dorim să ne vaccinăm. Este această Hotărâre din 22 octombrie prin care se propune de 18 ori… Sunt niște măsuri anticonstituționale, nelegale. Această hotărâre este semnată de Cîțu, în calitate de prim-ministru, ori el este demis prin moțiunea de cenzură. În sine, hotărârea este nulă de fapt și de drept. Guvernul nu are abilități, fiind interimar, să promulge hotărâri de guvern sau ordonanțe de urgență, dar lor li se fâlfâie de ce zice Constituția. Discriminarea care se instituie prin lege este cel puțin periculoasă. La fel a început și nazismul. Știm la ce genocid s-a ajuns… (…) Se pare că retrăim acele vremuri, dar acum este la nivel global. Noi trebuie să ne injectăm cu niște seruri experimentale, pentru că acestea nu sunt vaccinuri, ci sunt în studiu clinic de fază trei și abia în 2023 o să apară primele concluzii. Câți o să moară până atunci? Neprecizat și se pare că nu interesează pe nimeni! Guvernanții noștri ne-au anunțat – că ni s-a spus să ne informăm din surse oficiale – la începutul verii că am terminat cu pandemia. Și mulți s-au relaxat, s-au dus în concedii. Acum, brusc, sunt mulți la ATI, în spitale, dar nu se aprovizionează farmaciile cu antivirale. (…) Ei nu vor să trateze populația, ei vor doar să o injecteze cu aceste seruri experimentale. Cel mai simplu ar fi ca, prin alegere aleatorie, să fie luate doze din diverse loturi, de la diverși producători, să se verifice dacă acele doze conțin microoroganisme, dispozitive autoreplicatoare și atunci se încheie această teorie a conspirației. Suntem un popor creștin, ni s-a spus de 2.000 de ani că urmează vremurile astea… Trăim niște vremuri interesante”, a declarat, pentru Sibiul Azi, Doru Apostol.
Întrebat despre restricțiile de circulație ce vor intra în vigoare de mâine, acesta adaugă: „Aia e părerea lor. Eu o să ies, mă duc unde vreau, nu au decât să mă restricționeze! Dar asta înseamnă: zero impozite, zero taxe, o să intrăm într-un blocaj financiar, probabil că asta se urmărește. Suntem capitivii unei clase politice care își bate joc de noi de 30 și ceva de ani”.

Astfel de proteste au avut loc, astăzi, în mai multe mari orașe din România.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.